Săptămâna 4 .

De aici începe călătoria ta spre maternitate.

Corpul tău
Din săptămâna a patra, vei sesiza probabil și primele semne de sarcină: crampele abdominale și sângerările ușoare (ce apar ca urmarea a implantării embrionului în mucoasa uterină), senzația de sâni tensionați, oboseală, poate chiar grețuri matinale.
Burtica nu se distinge încă, dar e posibil să te simți balonată.

Copilul
...este de fapt un embrion de mărimea unei semințe de mac, care trece însă prin schimbări importante: se divizează în jumătate. O parte va forma placenta, prin care copilul tău va primi de la tine hrana și oxigenul. Cealaltă parte își continuă evoluția. Încet-încet, încep să se dezvolte organele fătului.

Stilul tău de viață
Dacă nu ai făcut-o deja, e momentul să renunți la alcool și la fumat, să iei vitamine prenatale (vitamina D, acid folic) și să ai grijă să mănânci sănătos.
În cazul în care urmezi un tratament medicamentos, consultă medicul specialist sau de familie pentru a vedea dacă ar putea interfera cu sarcina. Primul trimestru de sarcină este critic pentru dezvoltarea fătului, așa că e bine să eviți orice fel de excese, cât și activitatea fizică foarte solicitantă.

Analizele medicale recomandate
E momentul să îți faci o programare pentru prima consultație prenatală. Ți-ai ales medicul obstetrician?